Calificare istorică la Jocurile Olimpice a echipei feminine de gimnastică a României! După 12 ani, fetele noastre revin acolo unde le este locul

Calificare istorică la Jocurile Olimpice a echipei feminine de gimnastică a României! După 12 ani, fetele noastre revin acolo unde le este locul
  • Publicat:

Luni seară, 2 octombrie, s-a consemnat o calificare istorică la Jocurile Olimpice a echipei feminine de gimnastică a României. După 12 ani de așteptare, fetele noastre revin acolo unde le este locul! În 2024, la Paris, „tricolorele” vor avea ocazia de a se lupta din nou pentru o medalie.

Veste uriașă de la Campionatul Mondial de la Antwerp: calificare istorică la Jocurile Olimpice a echipei feminine de gimnastică a României! După 12 ani, fetele noastre revin acolo unde le este locul

În aceste zile se desfășoară, la Antwerp, în Belgia, Campionatul Mondial de gimnastică, iar luni seară, 2 octombrie, în România a sosit o veste uriașă! Echipa feminină de gimnastică a țării noastre a încheiat calificările pe locul 10, clasare ce i-a asigurat deja prezența la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024!

După 12 ani de așteptare, fetele noastre revin acolo unde le este locul, pe cea mai prestigioasă scenă a sportului mondial. În 2012, la Londra, a fost prezentă ultima oară echipa feminină de gimnastică a României. Atunci, „tricolorele” au obținut medalia de bronz. Ulterior, la edițiile de la Rio (2016) și Tokyo (2021), echipa feminină de gimnastică a României a absentat.

Revenind la Campionatul Mondial de la Antwerp, „tricolorele” au încheiat concursul de calificare cu un punctaj de 157.795:

  • Sărituri – 40.099
  • Paralele – 39.132
  • Bârnă – 38.965
  • Sol – 39.599

În ciuda faptului că și-a asigurat biletul la Jocurile Olimpice de la Paris, echipa feminină de gimnastică a României nu s-a calificat și în finala Campionatului Mondial din Belgia, deoarece doar primele 8 reprezentative au atins această fază a competiției: SUA, Marea Britanie, China, Brazilia, Italia, Olanda, Franţa, Japonia.

Cum arăta echipa feminină de gimnastică a României în 2012, la ultima participare de la Jocurile Olimpice

Așa cum am precizat deja, în 2012, la Londra, a fost ultima oară echipa feminină de gimnastică a României prezentă la Jocurile Olimpice. Atunci, țara noastră a fost reprezentată de Cătălina Ponor, Sandra Izbaşa, Larisa Iordache, Diana Bulimar și Diana Chelaru.

„Tricolorele” au luat în 2012 medalia de bronz, fiind surclasate de sportivele din Statele Unite ale Americii, care au cucerit aurul, dar și de cele ale Rusiei, care s-au ales cu argintul.

În urma calificărilor de la Campionatul Mondial de la Antwerp, pe lângă România, la Jocurile Olimpice din 2024 și-au mai asigurat prezența alte 9 echipe feminine de gimnastică. Acestea se alătură reprezentativelor din SUA, Marea Britanie și Canada, care erau deja calificate la JO încă din 2022.

Tot la Campionatul Mondial din Belgia, Ana Maria Bărbosu a obținut calificarea în finală la individual-compus, cu un punctaj de 52.932, iar Sabrina Maneca Voinea ne va reprezenta în finala de la sol, după ce s-a calificat cu 13.666 puncte.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați:
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați: "Stau puțin și apoi pleacă"
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×